Herpesul genital este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuala. Herpesul genital este o infectie virala produsa de virusul herpes simplex. Sunt cunoscute doua tulpini: herpes simplex 1 si herpes simplex 2. Herpes simplex 1 este responsabil de herpesul labial (la nivelul buzei), in timp de herpes simplex 2 produce leziuni genitale.
Cum se transmite herpesul genital?
Herpes simplex 2 este aproape exclusiv o infectie cu transmitere sexuala, fiind responsabil de 70% din cazurile de herpes genital. Restul cazurilor sunt produse de herpes simplex 1. In mod normal, herpes simplex 1 se manifesta prin leziuni la nivelul buzei insa, printr-un contact oro-genital acesta poate fi responsabil de manifestari herpetice in regiunea genitala. Virusul poate fi transmis prin:
- Contact direct cu leziuni active de herpes.
- Saliva sau secretiile genitale – In cazul contactului cu leziuni herpetice active riscul de infectare creste de 1000 de ori comparativ cu absenta leziunilor la nivelul pielii. Absenta leziunilor cutanate NU exclude riscul transmiterii herpesului catre partener. (Studiile au arata ca riscul de transmitere este mai mare in primele zile de la vindecarea unui episod acut).
- Virusul herpetic nu rezista in mediu, astfel transmiterea lui NU se poate face prin contactul cu obiecte contaminate (precum prosoape, lenjerie de pat, halate de baie, sapun, capacul toaletei).
Cum se manifesta?
Primoinfectia herpetica:
La primul contact cu virusul doua treimi din pacienti sunt asimptomatici. In felul acesta se explica numarul mare de purtatori sanatosi, fara istoric de leziuni cutanate. O treime din pacienti vor dezvolta leziuni cutanate la 3 – 12 zile de la contactul sexual infectant. Primul episod de boala poarta numele de primoinfectie herpetica si se manifesta astfel:
La femei – vulvo-vaginita acuta foarte dureroasa ce asociaza febra si stare generala alterata. La nivel cutanat se manifesta prin eritem (roseata), urmat de aparitia unor vezicule pline cu lichid, grupate in buchet, ce se rup cu usurinta formand eroziuni. Asociaza edem important si durere de intensitate mare. Sunt localizate la nivelul musoasei vulvare. Pot afecta mucoasa vaginala, colul uterin, perineul si fesele. Pot fi prezente adenopatii inghinale (ganglioni mariti) si disconfort la urinare. Vindecare in 3 saptamani de la debut.
La barbati – primoinfectia herpetica este mai putin severa. Se manifesta prin eritem si vezicule ce se rup rapid, lasand eroziuni. Localizarile cele mai frecvente sunt pe gland, preput si teaca penisului.
Herpes genital recurent:
Recurentele herpesului genital au o medie de 3-4 reactivari/an, fiind mai frecvente in primii ani de la primoinfectie. Recidivele sunt favorizate de scaderea imunitatii celulare: menstruatie, contact sexual, stres, infectii, febra, traumatisme locale si expunere la soare. In cazul recurentelor, manifestarile clinice sunt mai putin zgomotoase. Episodul herpetic debuteaza cu o senzatie de arsura/durere ce persista 1-2 zile, fiind urmata de aparitia unei eritem (roseata) asociat cu vezicule ce erodeaza rapid. Uneori poate asocia adenopatie locala (ganglioni mariti). Fara tratament se vindeca in 6-10 zile fara cicatrici.
Cum se trateaza herpesul genital?
- In cazul pacientilor cu herpes genital este necesar un consult dermatologic.
- Primoinfectia herpetica necesita tratament cu antivirale sistemice.
- Herpesul genital recurent – in special formele usoare – necesita tratament antiviral local.
- In cazul episoadelor hepetice cu recurente frevente (mai mult de 5 episoade/an) se recomanda tratament profilactic timp de 3-6 luni.
Herpesul genital nu se vindeca, avand recurente in numar variabil. Tratamentul local si sistemic se recomandata cu scopul de a:
- Grabi vindecarea leziunilor cutanate.
- Reduce severitatea si durata episoadelor herpetice.
- Reduce frecventa episoadelor herpetice.
- Reduce riscul transmiterii infectiei herpetice la partener.