Daca suferiti sau ati suferit o piedere vizibila a parului dupa infectia cu COVID-19 trebuie sa stiti ca nu sunteti singurul cu astfel de simptome. Caderea parului este doar unul din simptomele neasteptate pe care pacientii bolnavi de COVID-19 le experimenteaza. Aceasta cadere poarte numele de efluvium telogen si se instaleaza la 1-3 luni de la episodul infectios. In majoritatea cazurilor aceasta cadere este temporara. Dupa maxim 6 luni de evolutie caderea se va opri spontan iar aspectul parului va revenit la normal.
Cu toate acestea, majoritatea pacientilor sunt ingrijorati de numarul mare de foliculi pilosi pierduti. Din acest motiv se recomanda anumite suplimente alimentare si tratamente locale:
Sampoane impotriva caderii parului
Eficienta sampoanelor este limitata. Utilizarea unui astfel de sampon nu va determina cresterea parului insa va mentine scalpul sanatos si parul hidratat. Este important sa nu traumatizam scalpul in timpul spalarii (putem agrava caderii parului). De asemenea, in cazul in care suferiti si de alte afectiuni cutanate, asa cum este dermatita seboreica, se recomanda tratarea acesteia.
Vitamine si suplimente alimentare
Vitaminele si micronutrientii joaca un rol important in dezvoltarea normala a foliculului pilos. Conform studiilor, cele mai importante vitamine sunt: vitamina D, vitamina E si complexul de vitamina B. La acestea se adauga si vitamina C, vitamina A, seleniu, zinc si fier. In cazul unei infectii COVID-19 moderat/severa oragnismul este supus unui stres important, cu efecte asupra vitaminelor si micronutrientilor din organism. In vederea administrarii unor astfel de suplimente se recomanda efectuarea unor analize de laborator. De asemenea, tipul suplimentelor si durata tratamentului vor fi stabilite de medicul dermatolog. Curele prelungite pot avea efecte negative asupra sanatatii.
Minoxidil
In cazul in care caderea parului este una persista, in ciuda utilizarii sampoanelor si suplimentelor alimentare, se recomanda asocierea unor tratamente dermatologice locale. Minoxidil este unul dintre cele mai utilizate tratamente pentru caderea parului. Mecanismul de actiune al minoxidilului nu este complet inteles. Fiind un vasodilatator se pare ca produce o crestere a vascularizatiei la nivelul radacinii firului de par. Este disponibil in doua concentratii – 2% si 5%. Se aplica de doua ori pe zi la nivelul scalpului. Tratamentul trebuie efectuat cateva luni. Poate avea interactiuni medicamentoase sau poate influenta alte patologii asociate – se recomanda utilizarea lui sub stricta supraveghere a medicului dermatolog. Utilizat incorect beneficiile lui sunt mai mici comparativ cu riscurile.
Terapia PRP si mezoterapia
Terapia PRP si mezoterapia sunt doua proceduri minim invazive ce se pot efectua la cabinetul medicului dermatolog.
Terapia PRP (terapia vampir) consta in injectarea plasmei proprii la nivelul scalpului. Plasma este imbogatita cu factori de crestere ce au rolul de a stimula cresterea si regenerarea foliculilor pilosi. Procedura se desfasoare in 3 etape: recoltarea sangelui pacientului intr-o eprubeta speciala, centrifugarea acesteia si injectarea ei la nivelul scalpului. Inainte de efectuarea procedurii este obligatorie o evaluare dermatologica si efectuarea unor analize de laborator (pentru a vedea daca pacientul este un bun donator de plasma).
Mezoterapia – consta in injectarea unor cocktailuri speciale la nivelul scalpului. Aceste cocktailuri contin acid hialuronic, vitamina, oligominerale, factori de crestere si micronutrienti ce au rolul de a stimula cresterea firelor de par. Se poate asocia cu microneedling sau terapia PRP.
Sfaturi pentru acasa:
Nu va decolorati/vopsiti parul acasa. Apelati la profesionisti – in felul acesta limitati distrugerea suplimentara a firului de par.
Evitati utilizarea in exces a ondulatorului sau a placii de indreptat parul.
Folositi uscatorul de par la cea mai mica viteza si selectati cea mai redusa temperatura.
Nu periati parul prea des – de doua ori pe zi este mai mult decat suficient.
Periati parul cu blandete – nu trageti de firele de par pentru a a le descurca.
Prindeti parul lejer, fara sa exercitati o tensiune mare asupra radacinii.
Respectati un stil de viata sanatos – dieta echilibrata, aport optim de lichide. Renuntati la fumat.
In cazul in care va confruntati cu o cadere a parului persistenta (mai mult de 6 luni) sau in cazul in care observati o scadere semnificativa a densitatii firelor de par se recomanda un consult dermatologic. Pentru mai multe informatii legate de programare – click aici
Din ce in ce mai multe persoane ce au suferit de infectie COVID-19 se prezinta pentru un consult dermatologic in contextul caderii parului. Aceasta cadere de par poarta numele de efluvium telogen si este frecvent intalnita in afectiunile virale sau in starile febrile.
De ce ne cade parul dupa infectia COVID-19?
In conditii normale, ciclul de crestere al unui fir de par se desfasoara pe parcursul a 3-4 ani cuprinzand urmatoarele faze:
O faza de crestere (numita si anagen) – ce dureaza in medie 3 ani.
O faza in care procesul de crestere se opreste (numita catagen) – faza in care firul de par nu creste dar nici nu cade. Durata acestei faze este de cateva saptamani pana la 3-4 luni.
O faza de cadere (numita telogen) in care firul de par cade spontan – dureaza in medie 4-6 luni.
In cazul unei persoane sanatoase, 85% din firele de par de la nivelul scalpului sunt in faza de crestere, iar 15% din ele sunt in faza de cadere. In cazul persoanelor ce au avut o infectie COVID-19 cu simptome medii sau febra inalta, 70% din firele de par vor intra in faza de cadere. Daca in conditii normale cad in jur de 100 de fire de par pe zi, in cazul efluviumului telogen cad aproximativ 300 de foliculi pilosi pe zi.
Este definitiva caderea parului?
Nu, caderea parului este REVERSIBILA! Firele de par sunt inlocuite de unele noi. Acest proces de cadere se desfasoara pe o perioada de 3-6 luni dupa care se opreste spontan. Pacientii observa fire de par scurte, cu aceeasi lungime, greu de aranjat, vizibile in special dupa uscarea parului.
Ce tratament este recomandat?
Cei mai multi pacienti nu necesita tratament dermatologic, foliculii pilosi regenerandu-se in maxim 6 luni de la debutul caderii. Afla mai multe despre tratament.
De ce este important consultul dermatologic?
Chiar daca vorbim de o cadere temporara a parului se recomanda un consult dermatologic in vederea:
Excluderii altor afectiuni responsabile de caderea parului
Efectuarii unor analize de laborator cu scopul diagnosticarii unor deficite de vitamine sau oligoelemente.
Corectarii deficitelor prin administrarea de suplimente alimentare ce contin fier, vitamina B12, seleniu sau zinc.
Prescrierii unor tratamente de specialitate in cazul unei reduceri importante a foliculilor pilosi (rarirea parului) sau in cazul caderii unui numar mai mare de 300 de fire de par/zi.
Pentru mai multe informatii legate de programare – click aici
Microneedeling-ul este o procedura dermato-estetica minim invaziva utilizata cu scopul de a stimula productia de colagen la nivelul pielii. Cunoscuta si sub numele de terapia de inductie de colagen, microneeling-ul favorizeaza regenerarea si rejuvenarea pielii.
Ce este procedura de microneedeling?
Procedura de microneedeling consta in utilizarea unui dispozitiv medical similar unui stilou, prevazut cu un sistem de microace, ce au capacitatea de a perfora pielea la adancimi variabile. Capatul cu microace foloseste 12, 24, 36 sau 48 de ace de unica folosinta, ce pot perfora pielea intre 0,5mm si 2,5mm, in functie de patologia tratata. Prin miscari controlate si continue, aparatul produce microintepaturi ce permit patrunderea la nivelul pielii a unor cocktailuri adaptate nevoilor pacietului. Cocktailuri asociate contin aminoacizi, vitamine, acid hialuronic sau PRP. Scopul acestei proceduri este de a stimula productia de colagen la nivelul dermului (cel de-al doilea strat de piele).
Cand este recomandata procedura de microneedeling?
Terapia cu microneedeling este recomandata in cazul tuturor tipurilor de ten, putand fi utilizata pe aproape orice zona a corpului. Cel mai frecvent sunt tratate zona fetei, regiunea gatului si decolteului. Poate fi utilizata si la nivelul scapului in cazul tratamentului alopeciei sau la nivelul corpului cu scopul de a reduce laxitatea cutanata sau vergeturile. Principalele indicatii sunt:
Piele lipsita de fermitate, cu laxitate cutanata sau imbatranita prin: expunere necontroalata la soare, fumat, stres sau scadere in greutate
Tratamente sistemice cu derivati de vitamina A – Isotretinoin (tratament anti-acneic) – in ultimele 3 luni
Afectiuni dermatologice precum psoriazis sau dermatita
Infectii cutanate
Episod activ de herpes pe zona ce urmeaza tratata
Antecedente de cicatrici keloide sau hipertrofice
Cum va arata pielea dupa procedura?
Pielea va prezenta o roseata si un usor edem (umflare) ce vor persista 12-48 de ore. De asemenea, pot fi prezente mici puncte de sangerare sau echimoze (vanatai).
Senzatie de disconfort, usoara usturime sau senzatie de arsura ce se remit in primele 24 de ore.
Xeroza cutanata sau piele uscata cu usoara exfoliere – se manifesta in special dupa disparitia rosetii. Se corecteaza prin aplicarea unor creme hidratante.
Produsele de machiaj sunt permise dupa 24 de ore de la procedura.
Recuperarea este completa la 7 zile de la procedura.
Fotoprotectia este OBLIGATORIE!
Care sunt principalele reactii adverse?
Procedura de microneedeling este una bine tolerata, fara reactii adverse importante. Prin respectarea recomandarilor medicului dermatolog reactiile adverse sunt minime si tranzitorii. Dintre reactiile adverse amintim:
Eritem, edem, disconfort local, echimoze – sunt reactii adverse tranzitorii ce se remit in primele 24 de ore de la procedura.
Infectii, hiperpigmentari – sunt exceptionale, fiind intalnite la pacientii ce NU respecta recomandarile medicului dermatolog.
Cate sedinte sunt recomandate?
Numarul sedintelor variaza in functie de suprafata corporala tratata, de complexitatea afectiunii cutanate si de rata de raspuns la tratament. In medie, sunt necesare 4-6 proceduri efectuate la un interval de 3-4 saptamani. In cazul cicatricilor post-acnee, vergeturilor si laxitatii cutanate se recomanda un numar mai mare de sedinte. Numarul sedintelor va fi stabilit de medicul dermatololog. Efectele procedurii nu sunt vizibile imediat, primele ameliorari observandu-se dupa 2-4 saptamani iar rezultatele maxime se obtin la 2-3 luni de la finalizarea sedintelor de microneedeling.
Raspunsul la tratament difera de la o persoana la alta, in functie de particularitatile fiecarui tip de piele.
Cat dureaza o sedinta de microneedeling?
Procedura de microneedeling este o procedura rapida ce dureaza intre 15 si 45 minute, in functie de suprafata cutanata tratata. Este o procedura complet nedureroasa, efectuandu-se sub anestezie locala.
Se pot efectua proceduri de microneedeling la domiciliu?
Procedura de microneedeling la domiciuliu poate parea o alternativa buna si mai ieftina insa aparatele de microneedeling neprofesionale (Dermaroler sau replicile aparatelor medicale) patrund la o adancime de maxim 0.2mm. Aceste perforatii superficiale nu vor stimula producatia de colagen. Aparatele profesionale ajung la 2-3mm adancime – asigurand stimularea colagenului indiferent de zona tratata. Replicile aparatelor medicale utilizate la domiciliu folosesc un sistem de ace de proasta calitate ce pot rani pielea sau, in cazurile mai grave, pot provoca cicatrici. Sistemele de ace utilizate in cazul aparatelor profesionale sunt mai scumpe si de foarte buna calitate garantand eficienta si siguranta procedurii. Cele mai utilizate aparate profesionale de microneedling sunt Dermapen si NanoPore Stylus.
Terapia PRP sau terapia vampir este o procedura medicala ce consta in injectarea de plasma si trombocite proprii, cu scopul de a regenera pielea prin forte proprii. Initial, aceasta procedura a fost utilizata in ortopedie pentru vindecarea fracturilor, in stomatologie pentru regenerarea gingiilor si in chirurgia plastica pentru reepitelizarea pielii in contextul unor arsuri grave. La ora actuala, terapia vampir este utilizata cu succes si in dermatologie, fiind una dintre cele mai populare si sigure proceduri estetice.
Ce este terapia PRP?
Terapia PRP sau terapia cu plasma autologa imbogatita cu trombociteeste o procedura minim invaziva ce se desfasoara in trei etape: recoltarea sangelui pacientului, obtinerea prin centrifugare a plasmei bogate in tombocite si in final injectarea ei la nivelul dermului. Prin compatibilitatea perfecta, terapia PRP stimuleaza natural regenerarea pielii, fara a avea reactii alergice sau efecte adverse.
Sangele este alcatuit din plasma si celule sangvine (celule rosii, celule albe si trombocite). Plasma contine o serie molecule precum hormoni si substante nutritive (factori de crestere, proteine, minerale, aminoacizi si vitamine).
Trombocitele sunt celule sangvine cu rol esential in coagularea sangelui. Pe langa aceasta functie, trombocitele elibereaza o serie de factori de crestere capabili sa stimuleze sinteza de noi fibre de colagen si elastina (esentiale in procesul de rejuvenare al pielii).
Care sunt beneficiile terapiei PRP?
Terapia PRP este o procedura rapida si sigura, cu multiple beneficii, fiind ideala pentru:
refacerea fermitatii si elasticitatii pielii de la nivelul fetei, decolteului si mainilor
ameliorarea ridurilor de expresie (inclusiv ridurile din jurul ochilor si gurii)
refacerea zonelor ce au inregistrat o pierdere de volum (zona pometilor, zona pleoapei inferioare)
estomparea cearcanelor
diminuarea porilor dilatati
tratarea cicatricilor post-acneice si post-chirurgicale
reducerea petelor pigmentare de la nivelul fetei
estomparea vergeturilor
accelerarea procesului de vindecare post-proceduri dermato-estetice (peeling chimic sau terapii laser)
stimularea cresterii firelor de par de la nivelul scaplului – in cazul alopeciilor
Care sunt contraindicatii terapiei PRP?
Terapia vampir nu este recomandata in cazul in care suferiti de: boli hematologice, neoplazii, afectiuni autoimune, infectii ale pielii, afectiuni hepatice cronice. De asemenea, este contraindicata in cazul persoanelor aflate sub tratament anticoagulant, in cazul femeilor insarcinate si care alapteaza.
In ce consta procedura?
Procedura consta in recoltarea unei mici cantitati de sange venos intr-o eprubeta speciala, ce permite separea perfecta a plasmei de celelalte elemente ale sangelui. Dupa recoltare, eprubeta este centrifugata cateva minute la un anumit numar de turatii. In urma acestui proces rezulta aproximativ 5ml de plasma ce vor fi injectati in piele, din loc in loc, cu ajutorul unei seringi cu ac foarte fin. Procedura se efectueaza sub anestezie locala, fiind complet nedureroasa. Procedura dureaza aproximativ 45-50minute. Terapia vampir se poate asocia cu microneedeling sau mezoterapie (cocktail de vitamine).
Care sunt principalele reactiile adverse?
Reactiile adverse sunt minime. In primele 24 de ore post-procedura pacientul va prezenta un eritem (roseata) moderat si un edem usor. De asemenea, exista si riscul dezvoltarii unor mici echimoze (vanatai) la locul pe injectare. Vanataile persista cateva zile.
Cui ii se adreseaza terapia PRP?
Terapia PRP se adreseaza pacienților care isi doresc un tratament sigur, rapid si natural, cu un timp de recuperare scazut si fara riscul dezvoltarii reactiilor alergice.
Terapia PRP este o procedura indicata in special persoanelor care isi doresc o imbunatatire a aspectului pielii fara, insa, fara a utiliza substante de umplere, precum acidul hialuronic sau a celor ce induc relaxarea musculara cum se intampla in cazul toxinei botulinice.
Efluvium telogen este denumirea medicala pentru o afectiune frecventa, caracterizata printr-o cadere difuza si temporara a parului, secundara unui soc psiho-emotional sau unei boli acute. La nivelul scalpului unui persoane sanatoase 85% din foliculii pilosi cresc in mod activ (faza de anagen) si aproximativ 15% sunt in faza de cadere (numita telogen). In efluvium telogen 70% firele de par trec din faza de crestere activa in faza de cadere.
Cauze efluvium telogen
Stres psihic major – perioadele de stres psihic prelungit pot induce un efluvium telogen. De obicei, intervalul intre evenimentul declansator si debutul caderii parului este in medie de 3luni!
Dieta/cura de slabire – Fierul, zincul si grupul vitaminelor B sunt elemente esentiale pentru cresterea foliculilor pilosi. Lipsa acestor nutrienti poate afecta calitatea si cantitatea podoabei capilare.
Sarcina si nasterea – Efluvium telogen debuteaza la 3-6 luni de la momentul nasterii si este secundar modificarilor hormonale. In mod normal, parul isi reia ciclul normal de creste la 9-12 luni de la nastere.
Menopauza
Afectiuni sistemice acute sau cronice – in special in cazurile in care este asociata si febra mare (39-40 grade C).
Medicamente – betablocante, inhibitori de enzima de conversie, anticoagulante, retinoizi. De asemenea, oprirea administrarii anticonceptionalelor poate induce o cadere de par.
Manifestari
Fire de par subtiri, rare.
La examinarea scalpului se observa un numar crescut de fire de par noi. Foliculii pilosi noi au o rata de crestere de 1cm/luna (durata caderii poate fi estimata prin masurarea lungimii noilor fire).
Testul tractiunii – se grupeaza 50-60 de fire de par si se tractioneaza usor dinspre radacina spre varf. Testul este considerat pozitiv daca se smulg mai mult de 3 fire de par dupa tractiunea din zone diferite ale scalpului.
Modificari unghiale – crestera unghiilor si foliculilor pilosi este influentata de aceeasi factori. Efluvium telogen va asocia aproape intotdeauna si modificari unghiale de tipul liniilor Beau (santuri orizontale ce strabat lama unghiala).
Tratament
Efluvium telogen reprezinta o cadere reversibila de par ce se poate remite spontan (fara tratament) in cateva luni. De obicei, nu este necesar un tratament de specialitate, foliculii pilosi se regenerandu-se dupa corectarea/inlaturarea factorului favorizant. Tratamentul de specialitate este recomandat in cazurile de efluvium telogen persistent. Optiunile terapeutice includ:
Investigatii paraclinice in vederea decelarii cauzei/factorului declansator.
Corectarea deficitului nutritional – o dieta echilibrata, la care se pot adauga suplimente alimentare ce contin fier, vitamina B12 sau zinc.
Oprirea administrarii unui medicament recent introdus in schema terapeutica.
Tratarea afectiunilor tiroidiene
Consiliere psihologica – pentru cazurile de efluvium telogen induse de un soc neuro-psihic.
Alopecia androgenica, denumita si calvitie (chelie) sau alopecia de tip masculin, se caracterizeaza printr-o cadere difuza a firelor de par pe fondul unei predispozitii genetice si sub influenta hormonilor androgeni.
Afectiunea debuteaza de regula la 30 – 40 ani (in 5% din cazuri debuteaza la 20 de ani). Debutul precoce este factor de prognostic nefavorabil.
Afecteaza in special barbatii, insa poate fi intalnita si la femei. Conform Societatii Romane de Dermatologie (SRD) alopecia androgenica afecteaza 50% din barbatii cu varsta de 50 de ani. In cazul femeilor aflate in premenopauza, alopecia este intalnita in 13% din cazuri, in timp ce 37% din femeile aflate la menopauza vor suferi de aceasta afectiune.
Cauze
Factorul genetic – alopecia androgenica se transmite autozomal dominant de la unul dintre parinti. Se mosteneste inclusiv dispozitia particulara a calvitiei. Pana acum, nu a fost descrisa nici o gena implicata in alopecia androgenica.
Factorul hormonal – hormonii androgeni sau masculini joaca un rol esential in dezvoltarea alopeciei. Dihidrotestosteronul, precursor al testosteronului, scurteaza faza de crestere a firului de par (cunoscuta ca faza anagena a ciclului firului de par) de la o perioada obisnuita de 3-6 ani, la doar cateva saptamani sau luni. Astfel, are loc o transformarea treptata a firelor terminale (fire de par mature) in fire intermediare si apoi in par tip velus (fire de par subtiri, lipsite de pigment, similare cu cele ale bebelusilor).
La femeie alopecia androgenica apare pe fondul unui exces de androgeni, la care se adauga si factorul genetic. In majoritatea cazurilor, alopecia se dezvolta in contextul sindromului de ovar polichistic caracterizat prin acnee, tulburari de ciclu menstrual si hirsutism. Alte cauze mai rare sunt: tratamente hormonale, tumori ovariene/hipofizare/suprarenaliene. De asemenea, trebuie amintit faptul ca femeile pierd din podoaba capilara o data cu inaintarea in varsta. In acest caz dozarile hormonale vor fi in limite normale.
Manifestari alopecie androgenica
La barbati – Caderea parului incepe in vertex (varful capului) sau regiunile fronto- temporale (tample). In timp, golfurile de la nivelul tamplelor si vertexului se unesc. Constant se intalneste seboreea pielii capului si uneori este prezenta hipertricoza trunchiului si membrelor. La barbati, alopecia are 7 stadii de evolutie expunse in imaginea de mai jos:
La femei – Alopecia androgenica debuteaza la nivelul vertexului, cu afectare mai redusa a zonei tamplelor. Se mentine pilozitatea din regiunea frontala. La femei este vorba de o scadere a densitatii firelor de par si nu de o calvitie propriu-zisa. Asociaza frecvent acneea hormonala, dermatita seboreica, tulburari de ciclu menstrual, obezitate si hirsutism. Calvitia de tip feminin are 3 stadii de evolutie ilustrate astfel:
Daca in cazul alopeciei androgenice la barbat investigatiile de laborator nu sunt intotdeauna necesare, la femeile cu alopecie androgenica sunt recomandate urmatoarele: hemograma completa, dozarea fierului seric si feritinei; dozari hormonale (testosteronul liber, DHEA-S,LH, FSH, prolactina, TSH, T3 si FT4); ecografie ovariana si ecografie a glandei suprarenale. De asemenea, se pot efectua tricoscopie si tricograma – analiza imagistica ce examineaza numarul si morfologia firelor de par.
Tratament
Minoxidil – tratament local cu efect vasodilatator. Este eficient in special in cazurile recente si cu afectare limitata a scalpului. Se gaseste sub forma de solutie 2% sau 5%. Primele rezultate se observa dupa 3-4 luni de tratament. Intreruperea tratamentului poate duce uneori la reaparitia alopeciei. Reactii adverse: iritatie, dermatita de contact, hipertricoza (Minoxidilul aplicat in exces se scurge pe zona fruntii sau a gatului unde va stimula aparitia pilozitatii).
Finasterida – reduce nivelul de dihidrotestosteron prin inhibarea unei enzime numita 5-alfa reductaza. Nu se recomanda administrarea in cazurile de alopecie androgenica la femei. Primele rezultate se observa dupa minim 3 luni de tratament. Reactii adverse – scaderea libidoului si disfunctie sexuala.
Suplimente alimentare ce stimuleaza regenerarea foliculilor pilosi – sunt folosite ca adjuvante. Sunt recomandate suplimente pe baza de calciu, seleniu, zinc, metionina, cisteina sau vitamina B6.
Terapii minim invazive – Terapia vampir sau PRP, mezoterapie, microneedeling/dermapen sau proceduri combinate.
Transplant de par – este un tratament invaziv si costisitor. Presupune prelevarea unor foliculi pilosi si relocarea lor pe zonele afectate de alopecie. Este eficiente doar in cazul alopeciei androgenica, nu si in alte tipuri de alopecii (ex. alopecia areata).
Acest site foloseste cookie-uri si colecteaza informatii din browser pentru a afisa continutul site-ului si pentru a intelege audienta online. Accepta pentru moment dar poti oricand sa te razgandesti. SetariAccepta
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.