Alopecia Androgenica
16aug.

Alopecia androgenica, denumita si calvitie (chelie) sau alopecia de tip masculin, se caracterizeaza printr-o cadere difuza a firelor de par pe fondul unei predispozitii genetice si sub influenta hormonilor androgeni. 

Afectiunea debuteaza de regula la 30 – 40 ani (in 5% din cazuri debuteaza la 20 de ani). Debutul precoce este factor de prognostic nefavorabil.

Afecteaza in special barbatii, insa poate fi intalnita si la femei. Conform Societatii Romane de Dermatologie (SRD) alopecia androgenica afecteaza 50% din barbatii cu varsta de 50 de ani. In cazul femeilor aflate in premenopauza, alopecia este intalnita in 13% din cazuri, in timp ce 37% din femeile aflate la menopauza vor suferi de aceasta afectiune.

Cauze

Factorul genetic – alopecia androgenica se transmite autozomal dominant de la unul dintre parinti. Se mosteneste inclusiv dispozitia particulara a calvitiei. Pana acum, nu a fost descrisa nici o gena implicata in alopecia androgenica. 

Factorul hormonal – hormonii androgeni sau masculini joaca un rol esential in dezvoltarea alopeciei. Dihidrotestosteronul, precursor al testosteronului, scurteaza faza de crestere a firului de par (cunoscuta ca faza anagena a ciclului firului de par) de la o perioada obisnuita de 3-6 ani, la doar cateva saptamani sau luni. Astfel, are loc o transformarea treptata a firelor terminale (fire de par mature)  in fire intermediare si apoi in par tip velus (fire de par subtiri, lipsite de pigment, similare cu cele ale bebelusilor).

La femeie alopecia androgenica apare pe fondul unui exces de androgeni, la care se adauga si factorul genetic.  In majoritatea cazurilor, alopecia se dezvolta in contextul sindromului de ovar polichistic caracterizat prin acnee, tulburari de ciclu menstrual si hirsutism. Alte cauze mai rare sunt: tratamente hormonale, tumori ovariene/hipofizare/suprarenaliene. De asemenea, trebuie amintit faptul ca femeile pierd din podoaba capilara o data cu inaintarea in varsta. In acest caz dozarile hormonale vor fi in limite normale.

Manifestari alopecie androgenica

La barbati – Caderea parului incepe in vertex (varful capului) sau regiunile fronto- temporale (tample). In timp, golfurile de la nivelul tamplelor si vertexului se unesc. Constant se intalneste seboreea pielii capului si uneori este prezenta hipertricoza trunchiului si membrelor. La barbati, alopecia are 7 stadii de evolutie expunse in imaginea de mai jos:

Stadii alopecie androgenica barbati
Stadii alopecie androgenica barbati

La femei – Alopecia androgenica debuteaza la nivelul vertexului, cu afectare mai redusa a zonei tamplelor. Se mentine pilozitatea din regiunea frontala. La femei este vorba de o scadere a densitatii firelor de par si nu de o calvitie propriu-zisa. Asociaza frecvent acneea hormonala, dermatita seboreica, tulburari de ciclu menstrual, obezitate si hirsutism. Calvitia de tip feminin are 3 stadii de evolutie ilustrate astfel:

Stadii alopecie androgenica femei
Stadii alopecie androgenica femei

Daca in cazul alopeciei androgenice la barbat investigatiile de laborator nu sunt intotdeauna necesare, la femeile cu alopecie androgenica sunt recomandate urmatoarele: hemograma completa, dozarea fierului seric si feritinei; dozari hormonale (testosteronul liber, DHEA-S,LH, FSH, prolactina, TSH, T3 si FT4);  ecografie ovariana si ecografie a glandei suprarenale. De asemenea, se pot efectua tricoscopie si tricograma –  analiza imagistica ce examineaza numarul si morfologia firelor de par.

Tratament 

Minoxidil – tratament local cu efect vasodilatator. Este eficient in special in cazurile recente si cu afectare limitata a scalpului. Se gaseste sub forma de solutie 2% sau 5%. Primele rezultate se observa dupa 3-4 luni de tratament. Intreruperea tratamentului poate duce uneori la reaparitia alopeciei. Reactii adverse: iritatie, dermatita de contact, hipertricoza (Minoxidilul aplicat in exces se scurge pe zona fruntii sau a gatului unde va stimula aparitia pilozitatii).

Finasterida – reduce nivelul de dihidrotestosteron prin inhibarea unei enzime numita 5-alfa reductaza. Nu se recomanda administrarea in cazurile de alopecie androgenica la femei. Primele rezultate se observa dupa minim 3 luni de tratament. Reactii adverse – scaderea libidoului si disfunctie sexuala.

Suplimente alimentare ce stimuleaza regenerarea foliculilor pilosi – sunt folosite ca adjuvante. Sunt recomandate suplimente pe baza de calciu, seleniu, zinc, metionina, cisteina sau vitamina B6. 

Terapii minim invazive – Terapia vampir sau PRP, mezoterapie, microneedeling/dermapen sau proceduri combinate.

Transplant de par – este un tratament invaziv si costisitor. Presupune prelevarea unor foliculi pilosi si relocarea lor pe zonele afectate de alopecie. Este eficiente doar in cazul alopeciei androgenica, nu si in alte tipuri de alopecii (ex. alopecia areata).

Alopecia Areata
16aug.

Alopecia areata este o afectiune autoimuna ce se caracterizeaza prin prezenta, de obicei la nivelul scalpului, a unor zone rotund ovalare unde parul lipseste in totalitate.

Alopecia areata afecteaza atat barbatii cat si femeile si se poate manifesta la toate grupele de varsta. Cel mai frecvent afecteaza persoanele tinere cu varsta intre 15 si 30 de ani. Doar 30% din cazurile de alopecia areata debuteaza dupa varsta de 40 de ani.

Cauze alopecia areata

Mecanismul de producere al alopeciei areata este partial inteles, fiind implicati o serie de factori precum:

  • Imunologici – alopecia areata este o boala autoimuna. Sistemul imun ataca radacina firelor de par ducand la caderea acestora. Aceasta teorie este sustinuta si de asocierea alopeciei areata cu alte afectiuni autoimune precum vitiligo, tiroidita autoiumuna, diabet zaharat de tipul 1 sau colagenoze.
  • Genetici – un sfert din pacientii cu alopecia areata au istoric familial pozitiv. 
  • Factorul psihic – alopecia se poate instala dupa un stres neuro-psihic sau emotional. De cele mai multe ori, un sindrom depresiv precede adesea caderea parului iar alopecia se amelioreaza prin psihoterapie.
  • Tulburari ale microcirculatiei locale
  • Tulburari hormonale – in special disfunctii tiroidiene
  • Infectii  – in special virale
  • Deficit latent de zinc
Manifestari alopecia areata

Alopecia areata se manifesta printr-o pierdere brusca a foliculilor pilosi de la nivelul scalpului sau barbii. Leziunile sunt asimptomatice fiind descoperite intamplator la coafor sau de unul din membrii familiei. Din punct de vedere clinic alopecia areata este de trei tipuri:

Alopecia areata in placi –  caracterizata prin aparitia unor zone rotund-ovalare lipsite de fire de par. Pielea lipsita de pilozitate are un aspect neted, lucios, iar firele de par lipsesc in totalitate sau pot fi prezente cateva fire de par subtiri, scurte, cu lungimea de 2-3mm si lipsite de luciu. Smulgerea cu usurinta a firelor de par de la marginea leziunii reprezinta un semn de progresie al bolii. Foliculii pilosi nou aparuti vor fi de culoare alba sau gri iar aspectul lor va fi drept sau carliontat. Regenerarea firelor de par poate dura luni, uneori ani. Cele mai afectate zone sunt: scalp, barba, sprancene si gene.

Alopecia areata in placi – multiple regiuni rotund-ovalare lipsite in totalitate de fire de par, localizate in diferite zone ale scalpului.
Sursa foto: https://emedicine.medscape.com/article/1069931-overview

Alopecia totalis – reprezinta 5% din cazurile cu alopecia areata. Se caracterizeaza prin pierderea in totalitate a firelor de par de la nivelul scalpului.

Alopecia universalis – este rar intalnita, afectand 1% din cazurile de alopecia areata. Se manifesta printr-o pierdere partiala sau totala a parului de la nivelul intregului corp.

In 10% din cazurile de alopecie areata, in special in formele vechi si extinse, asociaza si modificari unghiale: depresiuni punctiforme, striatii transversale, striatii longitudinale, leuconichie punctata (pete albe) sau unghii casante.

Evolutie si prognostic

In unele cazuri se inregistreaza remisii spontane (fara tratament dermatologic). Recidivele sunt insa frecvente (50% din cazuri) si survin la intervale variabile de timp.

Factorii de prognostic nefavorabil sunt: debutul inainte de pubertate, sexul masculin, asocierea cu dermatita atopica, afectarea a mai mult de 30% din suprafata scalpului, predominanta alopeciei in regiunea occipitala, prezenta afectarii unghiale si evolutia mai mare de un an.

Tratament

Tratamentul alopeciei areata este unul dificil iar eficienta lui este variabila. In prezent, nu exista un tratament standardizat si 100% eficient. Cresterea spontana (fara tratament de specialiate) a firelor de par este frecventa in special in cazurile recente de alopecia areata.

Tratament local – eficienta variabila. Grabeste regenerarea foliculilor pilosi. Se pot utiliza produse precum:

  • Dermatocorticoizi de potenta mare si foarte mare
  • Minoxidil solutie
  • Injectii intralezionale cu dermatocorticoizi

Tratamente sistemice – se recomanda in urmatoarele situatii – caderea parului de pe mai mult de 20% din suprafata scalpului, caderea parului s-a produs intr-un interval scurt de timp si  in cazurile vechi de alopecia areata.

  • Costicoterapie sistemica – administrata oral sau intravenos in “puls-terapie”

Terapia imunosupresoare – este un tratament ce foloseste agenti iritanti ce provoaca o dermatita de contact cu scopul de a stimula cresterea firelor de par. Substantele active utilizate sunt diphencyprone si dinitroclorbenzen sau DNCB (nu sunt disponibile in Romania).

Alte terapii – fototerapia, PRP (terapia vampir), mezoterapia si microneedeling – cu rezultate variabile.

Consilierea psihologica – este importanta si esentiala la toti pacientii cu alopecie areata. Absenta pilozitatii are un impact psiho-social puternic iar pacientul trebuie sa inteleaga si sa accepte manifestarile acestei afectiuni si sa isi recapete increderea in sine.

16aug.

Termenul de alopecie se refera la pierderea foliculilor pilosi (firelor de par) de pe una sau mai multe zone ale corpului.

Fiecare persoana pierde zilnic in jur de 100 de fire de par. Acesta cadere nu este totusi sesizata de pacient datorita faptului ca firele de par sunt imediat inlocuite de altele noi. In cazul persoanelor cu alopecie, firele de par nu vor fi inlocuite de unele noi.

Fazele de crestere ale firului de par

Cresterea firelor de par se desfasoara de-a lungul unui ciclu ce dureaza in medie 3 – 4 ani. Acesta cuprinde urmatoarele faze:

  • Anagen- faza de crestere propriu-zisa. Dureaza intre 3 si 7 ani (variaza in functie de regiunea anatomica).
  • Catagen – este o faza de tranzitie. Dureaza intre 1 si 3 saptamani. In aceasta etapa procesul de crestere incetineste sau se opreste.
  • Telogen – firul de par cade spontan la sfarsitul acestei faze. Dureaza in medie 3-4 luni.
Cele mai cunoscute forme de alopecie sunt:
Preventie veruci negi
2aug.

Verucile sau negii sunt cauzate de Papilomavirus uman sau HPV. Virusul este omniprezent iar transmiterea de la o persoana la alta se realizeaza cu usurinta. Contaminarea cu HPV nu poate fi evitata in totalitate, insa poate fi redusa prin respectarea unor masuri de preventie:

  1. Evitati contactul direct cu verucile. Suprafata rugoasa a verucilor permite transmiterea lor. Virusul patrunde la nivelul pielii printr-o zgarietura, taietura sau o mica fisura cutanata.
  2. Utilizarea individuala a obiectelor de ingrijire personala – prosoape de baie, lama de ras, unghiera, sosete sau alte obiecte vestimantare.
  3. Splarea frecventa a mainilor – spalarea mainilor permite inlaturarea virusului de pe suprafata pielii.
  4. Purtarea papucilor in spatiile publice – sala de sport, piscina, camera de hotel, dusuri sau vestiare. Mediul cald si umed produce maceratii la nivelul pielii, infectarea cu HPV fiind foarte usoara. Purtarea papucilor protejeaza talpa si previnde dezvoltarea verucilor plantare.
  5. Evitati xeroza cutanata (uscaciunea pielii) –  descuamarea si micro-fisurile caracteristice uscaciunii pielii favorizeaza contaminarea cu HPV.
  6. Evitati rosul unghiilor si ruperea cuticulelor – acest obicei frecvent intalnit produce mici leziuni/rani la nivelul pielii iar virusul poate patrunde cu usurinta.
  7. Evitati transpiratia excesiva – umiditatea si maceratia cresc riscul dezvoltarii verucilor.
  8. Dezinfectati si pansati ranile de la nivelul pielii.
  9. Contact sexual protejat – previnde dezvoltarea verucilor genitale. Evitati contactul sexual cu un partener/partenera ce are veruci genitale!
  10. Informarea partenerul in cazul in care ati fost diagnosticat cu veruci genitale (chiar daca acestea nu sunt vizibile clinic)! 
  11. Vaccinarea anti-HPV –  protejeaza impotriva verucilor genitale produse de anumite tulpini de HPV. De asemenea, poate preveni dezvoltarea anumitor neoplazii (in special cancerul de col uterin). FDA (Agentia Americana a Medicamentelor) a aprobat utilizarea vaccinului si in cazul copiilor/adolescentilor.
Cititi mai multe
veruci genitale
2aug.

Verucile genitale sau condiloamele acuminate sunt leziuni ce afecteaza zona genitala. Sunt una dintre cele mai frecvente infectii cu transmitere sexuala. Verucile genitale sunt produse de Papilomavirsul uman sau HPV. Se cunosc peste 200 de tulpini de HPV, insa numai cateva sunt responsabile de aparitia verucilor genitale (restul produc veruci cutanate). Cu toate ca numarul acestor tulpini este redus, ele asociaza un risc oncogen crescut, fiind responsabile de dezvoltarea cancerului de col uterin, penian, de cavitate bucala sau laringean.

Verucile genitale afecteaza toate grupele de varsta, insa sunt mai frecvente intre 20 si 30 de ani. Perioada de incubatie este variabila, de la cateva saptamani pana la cateva luni. Nu toti pacientii dezvolta leziuni. Persoanele cu un sistem imun competent nu dezvolta veruci genitale, celulele imune fiind capabile sa lupte cu virusul. Cei mai multi pacienti devin negativi dupa cativa ani de la momentul contaminarii. Pacientii cu sistem imun slabit sau fumatorii dezvolta mai frecvent veruci genitale. 

Transmiterea se realizeaza prin: contact sexual (oral, genital, anal) sau prin contact direct cu leziunile vizibile clinic.

Cum se manifesta?

Verucile genitale sau condiloamele acuminate se manifesta prin leziuni de culoarea tegumentului, brune sau roz, cu suprafata neregulata (cu aspect de “conopida”), ce afecteaza mucoasa genitala si tegumentul adiacent. Datorita maceratiei locale (umiditatii crescute) uneori pot avea un aspect albicios. La barbati se localizeaza la nivelul glandului, santului balano-preputial, teaca penisului sau scrot. La femei sunt localizate vulvar, la nivel vaginal sau la nivelul colului uterin. De asemenea, leziunile se pot dezvolta la nivelul mucoasei bucale sau anale. In general sunt asimptomatice, insa pot asocia senzatie de mancarime, arsura sau durere.

Condiloamele plane ale colului uterin  – sunt o categorie speciala de veruci genitale. Ele afecteaza colul uterin. Sunt dificil de observat in timpul unui control ginecologic de rutina. Au potential oncogen (cancerigen).

Cum se trateaza?

Tratamentul verucilor genitale este unul dificil si necesita vizite seriate la cabinetul medicului dermatolog. Principalele beneficii ale tratamentului dermatologic sunt:

  • Reducerea riscului de transmitere a virusului
  • Excluderea diagnosticului de cancer
  • Disparitia senzatiei de disconfort sau durere

Tratamentul verucilor genitale este recomandat INTOTDEAUNA de medicul dermatolog si se realizeaza sub STRICTA supraveghere medicala. Sunt de evitat tratamentele locale, ce se pot cumpara fara prescriptie medicala, acestea fiind destinate altor tipuri de veruci. Conduita terapeutica va fi stabilita de medicul dermatolog in functie de numarul, dimensiunea si localizarea verucilor precum si de starea de sanatate a pacientului.

Tratament local – medicul dermatolog va recomanda aplicarea la domiciliu a unor substante chimice. Tratamentul include substante precum imiquimod, podofilotoxina sau sinecatechine. Frecventa si modul de aplicare vor fi stabilite de medicul dermatolog. Asociaza reactii adverse importante: iritatii, arsuri, fimoza/parafimoza.

Electrocauterizarea – distrugerea termica a verucilor genitale folosind curentul electric.

Ablatia laser – distrugerea termica a condiloamelor cu ajutorul unul fascilul de lumina.

Crioterapia – tratarea leziunilor prin aplicare de azot lichid.

Excizia chirugicala – recomandata in cazurile rezistente la alte terapii sau in cazul leziunilor multiple/extinse.

Vaccinarea – Gardasil 9 – ofera protectie impotriva a 9 tulpini de HPV 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 si 58. Se poate administra la copii> 9 ani, adolescenti si adulti. Vaccinul nu ofera protectie impotriva tulpinilor deja prezente la pacient.

veruci negi
2aug.

Verucile (cunoscute popular ca negi) sunt leziuni cutanate benigne ce apar secundar infectarii celulelor superficiale ale pielii cu Papilomavirus uman sau HPV. Sunt cunoscute peste 200 de tulpini de HPV. Unele dintre acestea afecteaza pielea, in timp ce altele afecteaza mucoasa genitala sau bucala.

Verucile afecteaza toata grupele de varsta, insa sunt mai frecvente la copii si la adultii tineri. HPV este un virus contagios, ce se transmite cu usurinta in special pe pielea ce prezinta zgarieturi sau rani. Suprafata rugoasa a verucii poate leza pielea permitand dezvoltarea de noi leziuni pe aceeasi zona sau la distanta fata de aceasta. Perioada de incubatie este variabila de la 2 saptamani pana la 9 luni. Verucile au o crestere lenta astfel incat, uneori sunt necesare mai multe luni pentru ca acestea sa devina vizibile si sa deranjeze pacientul.

Cum se transmit?
  • Contact direct – contact interuman, inclusiv prin contact sexual (prin contactul direct cu leziunile cutanate).
  • Contact indirect – prin intermendiul unor obiecte/suprafete contaminate (prosoape, halate, sala de sport, piscina).
  • Ranile/zgarieturile frecvente explica incidenta crescuta a verucilor la copil.
  • Verucile se devolta in special pe zona supuse traumatismelor repetate.
De cate feluri sunt verucile?

Veruci vulgare sau veruci comune – se  prezinta sub forma unor leziuni rotund-ovalare, bine delimitate, de culoare pielii, cu suprafata rugoasa. Sunt localizate cel mai frecvent la nivelul mainilor (in special pe dosul mainii si la nivelul degetelor). Pot afectea si zona periunghiala. Sunt in numar variabil, de la o leziune pana la cateva zeci. Sunt asimptomatice. Sunt mai frecvente la copii.

Veruci plantare – sunt localizate la nivelul talpilor si au un aspect similar bataturilor. Se manifesta prin leziuni discoide, de culoarea pielii sau galbui, de consistenta dura si pot prezenta in suprafata puncte negre (mici hemoragii intralezionale). Sunt localizate pe zonele de maxima presiune de la nivelul talpii. Pot fi unice sau multiple. Datorita presiunii exercitate de propria greutate sunt foarte dureroase si produc impotenta functionala.

Veruci plane –  sunt leziuni rotund ovalare, de culoarea pielii, cu aspect turtit si suprafata neteda. Au dimensiuni mici de 1-4 mm, fiind dificil de observat. Pot avea aspect liniar secundar autocontaminarii prin grataj (scarpinare). Sunt localizate la nivelul fetei. Sunt mai frecvente la copii si la adultii tineri.

Papiloame – sunt leziuni pediculate, de culoarea pielii sau de culoare bruna, localizate la nivelul pliurilor. Originea lor este controversata. Foarte mult timp au fost considerate leziuni de origine virala. Afla mai multe despre papiloame. 

Veruci genitale – poarta numele de condiloame si sunt considerate boli cu transmitere sexuala. Citeste mai multe.

Cum tratam verucile?

Verucile se pot remite spontan (dispar fara tratament). Acest lucru este intalnit in special la copii, in timp de la adulti verucile au o evolutie pe termen lung. Majoritatea verucilor (cel putin cele cutanate) sunt benigne, insa necesita tratament dermatologic datorita contagiozitatii lor. Terapia verucilor genitale este abordata in sectiunea venerologie. Principalele metode de tratament sunt:

  • Electrocauterizare/radiocauterizare
  • Ablatie laser
  • Crioterapie
  • Excizie chirugicala
  • Tratament local cu substante cu efect distructiv – acid salicilic, acid lactic, uree
  • Preventia este cel mai bun tratament.