Acasa Dermatologie (Pagina 3)

Categorie: Dermatologie

psoriazis
31dec.

Psoriazisul este o afectiune inflamatorie cronica, cu evolutie capricioasa, fluctuand in intindere si severitate. Este boala dermatologica frecventa, afectand intre 2% si 4% din populatie. Afecteaza atat barbatii cat si femeile si poate debuta la orice varsta, cu o incidenta mai mare in intervalele de 15-25 de ani si 50-60 de ani.

Care sunt cauzele?

Psoriazisul este o afectiune multifactoriala, cu un mecanism de aparitie complex si incomplet inteles. Studiile de specialitate au aratat ca psoriazisul este influentat de factori genetici si de sistemul imunitar.

Factorul genetic – este unul dintre cei mai importanti factori. Pacientii cu istoric familial de psoriazis au un risc mai mare de a dezvolta boala. Profilul genetic al unui individ influenteaza tipul leziunilor si raspunsul acestuia la tratament.

Factorul imunologic – psoriazisul este o afectiune mediata imun. Globulele albe, numite si celule T, fac parte din sistemul imun al organismului. In mod normal, aceste celule ne protejeaza impotriva infectiilor bacteriene sau virale. In cazul psoriazisului, sistemul imun va ataca celulele de la nivelul pielii, ducand la productia in exces a acestora si aparitia inflamatiei. Secundar acestor modificari induse de sistemul imun se formeaza leziunile caracteristice psoriazisului. 

De cele mai multe ori, psoriazisul este declansat de o combinatie intre componenta genetica, activarea sistemului imun si anumiti factori interni sau externi, ce variaza de la o persoana la asta. Cei mai frecventi factori declansatori sunt:

  • Stresul – socurile emotionale pot declansa sau agrava psoriazisul.
  • Infectiile – in special infectia streptococica. Este mai frecventa la copii.
  • Medicamente – beta-blocante, antiinflamatoare, aspirina, inhibitori ai enzimei de conversie sau antimalarice de sinteza (hidroxicloroquina).
  • Traumatismele locale – o zgarietura, o taietura sau o muscatura de insecta pot provoca aparitia unei noi leziuni de psoriazis. Acest fenomen se numeste Koebner.
  • Factorii de mediu – temperaturile scazute, umiditatea scazuta.
  • Fumatul
  • Consumul de alcool 

Cu toate ca modul de aparitie al psoriazisului nu este complet inteles, un lucru este cert: NU este contagios. Psoriazisul nu se transmite de la o persoana la alta. 

Cum se manifesta psoriazisul?

Psoriazisul reuneste mai multe forme clinice. Ele difera in prin aspectul leziunilor, localizarea acestora, suprafata cutanata afectata si raspunsul la tratament. In functie de tipul leziunilor, psoriazisul se imparte in:

Psoriazis vulgar – cea mai frecventa forma de psoriazis (90% din cazurile de psoriazis). Se caraterizeaza prin leziuni eritematoase (rosii), foarte bine delimitate (margine lor sunt foarte clare), cu scuame de culoare alb-sidefie, aderente. Leziunile sunt simetrice fiind localizate la nivelul cotelor, genunchilor, regiunii lombare si scalpului. La nivelul scalpului este confundata frecvent cu o dermatita seboreica. Psoriazisul este o afectiune dermatologica asimptomatica insa, mai mult de jumatate din pacienti acuza senzatie de mancarime (prurit). Gratajul sau scarpinatul duc la extinderea leziunilor si ingrosarea scuamelor. Evolutia psoriazisului vulgar este una cronica, cu perioade remise si recadere. 

Psoriazis gutat – reprezinta 2% din cazurile de psoriazis. Afecteaza mai frecvent copiii si adultii tineri. De cele mai multe ori debuteaza secundar unui episod infectios. Psoriazisul gutat se prezinta sub forma unei eruptii alcatuite din numeroase leziuni roz-rosii, scuamoase, cu diametrul de cativa milimetri, interesand tunchiul si membrele superioare si inferioare. Aceasta forma de psoriazis se vindeca, de cele mai multe ori, spontan dupa cateva saptamani-luni de evolutie. Cu toate acestea exista si forme ce pot evolua spre un psoriazis vulgar.

Psoriazis inversat – este o forma de psoriazis ce afecteaza zona pliurilor – axila, regiune inghinala si fesiera. Se manifesta prin leziuni de culoare rosu-aprins, bine delimitate, cu suprafata neteda (lipsita de scuame). Diagnosticul poate fi dificil, fiind confundat cu alte afectiuni dermatologice.

Alte forme mai rare de psoriazis: Psoriazis pustulos, Psoriazis palmo-plantar, Psoriazis eritrodermic, Artrita psoriazica.

De cele mai multe ori diagnosticul de psoriazis se stabileste pe baza examenului clinic caracteristic. In cazurile atipice de psoriazis este necesara biopsia cutanata cu examen histopatologic.

Cum putem trata psoriazisul?

Psoriazisul este o afectiune cronica, cu evolutie ondulanta, cu perioade de remisie si puseuri de activitate ce nu pot fi prevazute. Scopul tratamentului nu este unul curativ, ci unul simptomatic, centrat pe tratarea leziunilor active si intretinerea rezultatelor obtinute.

Tratament local

Dermatocorticoizi – reprezinta principalul tratament in cazurile de psoriazis vulgar. Sunt mai putin utilizati in alte forme de psoriazis. Nu se recomanda utilizarea lor pe perioade indelungate datorita reactiilor adverse importante.

Derivati de vitamina D – Se recomanda in formele usoare si moderate de psoriazis. Efectul lor se instaleaza mai lent, observandu-se o amelioare a leziunilor dupa 2-4 saptamani de tratament. Se pot asocia si cu alte terapii locale.

Kertolitice – Sunt utilizate in special la inceputul tratamentului pentru reducerea scuamelor. Potenteaza efectul terapeutic al altor terapii locale asociate.

Tratamente sistemice

Sunt tratamente destinate cazurilor severe, extinse sau rezistente la tratamentele locale. Sunt utilizate medicamente precum: Metotrexat, Retinoizi sau Ciclosporina. Acest tip de terapii necesita multiple analize de laborator atat la initierea tratamentului cat si in timpul tratamentului.

Terapiile biologice

In cazul in care terapiile sistemice nu sunt eficiente sau au reactii adverse ce impun oprirea tratamentului se pot administra terapiile biologice. Sunt tratamente eficiente insa, datorita costurilor extrem de mari nu pot fi utilizate ca terapii de prima linie. Asociaza reactii adverse importante fiind necesara administarea lor sub stricta supraveghere medicala.

Alte terapii

Fototerapia: Presupune expunerea tegumentului cu leziuni la o lumina UV artificiala. Se recomanda in cazurile de psoriazis vulgar. Tratamentul este controlat si standardizat. La initierea tratamentului se recomanda expunerea la doze mici de radiatie UV, cu cresterea progresiva a acestora. De asemenea, expunerea la lumina naturala a soarelui – in intervalele orare recomandate – poate ameliora leziunile de psoriazis (cura heliomarina).

Psihoterapia – Consilierea psihologica este obligatorie. In cazul pacientilor cu psoriazis calitatea vietii este redusa, majoritatea suferind de anxietate sau depresie. Se recomanda o viata ordonata, cu evitarea stresului si a situatiilor cu incarcatura emotionala negativa.

Dermatita de contact
1dec.

Dermatita este un termen general ce include o serie de afectiuni cutanate ce au ca principale manifestari eritemul (roseata), prezenta veziculelor, descuamarea si senzatia intensa de mancarime. In acest articol vom discuta despre una dintre cele mai frecvente cauze ce impun o vizita la cabinetul medicului dermatolog: dermatita de contact.

Asa cum sugereaza si numele, dermatita de contact se produce secundar contactului cu o anumita substanta. In functie de natura substantei si de mecanismul prin care se produc leziunile la nivelul pielii, dermatita de contact se imparte in alergica si iritativa.

Dermatita iritativa de contact

Este cea mai frecventa dermatita profesionala. Dermatita iritativa reprezinta 80% din cazurile de dermatita de contact. Apare secundar contactului direct cu agentul iritant (in general chimic), ce va provoca o distrugere a stratului superficial al pielii. In cazul dermatitei iritative de contact, pacientul nu este alergic la substanta respectiva.

Cauze
  • produse de curatenie (detergenti, inalbitori, sapunuri antibacteriene, dezinfectanti) – in cazul lor este necesar un contact repetat sau prelungit.
  • substante chimice acide sau alcaline – sunt extrem de iritante, fiind necesar un contact de scurta durata pentru a produce leziuni cutanate.
  • Produse biologice: saliva, urina.
  • Produse de ingrijire: vopsea de par, oja, lac de unghii, sampon, servetele umede.
Simptome

Manifestarile cutanate sunt in raport cu agentul iritant, cu concentratia lui si durata contactului cu tegumentul. Dermatita iritativa de contact apare de la primul contact cu agentul. La scurt timp (cateva minute) de la momentul expunerii, pe zona de contact se dezvolta o roseata asociata cu senzatie de arsura, intepatura sau durere. Pruritul (senzatia de mancarime) este mai putin frecvent. Regiunile cele mai afectate sunt, in general, locurile expuse – degetele, mainile si fata. Leziunile sunt limitate la nivelul zonei de contact.

De asemenea, trebuie mentionat faptul ca, in cazul agentilor slab iritanti, simptomele apar lent, initial cu o uscaciune a pielii, urmata de aparitia fisurilor, rosetii si senzatiei de usturime/arsura.

Dermatita alergica de contact

Acest tip de dermatita se produce printr-un mecanism alergic. Manifestarile cutanate nu apar de la primul contact cu agentul, fiind necesara o perioada de sensibilizare caracterizata prin contacte repetate cu alergenul.

Cauze
  • Cauciuc sau latex.
  • Metale –  nichel, cobalt, crom – intra in compozitia bijuteriilor, cataramelor, capselor, fermoarelor etc.
  • Parfumul utilizat in produse cosmetice, parfumuri, sapun, sampon.
  • Vopsea de par  – produc dermatita alergica prin ingrediente precum parafenilendiamina sau amoniac.
  • Anumite medicamente aplicate local: antibiotice, antiinflamatoare sau anestezice, lanolina.
  • Alte cauze: detergenti, balsam de rufe, vegetale (morcov, ustroi, ceapa, crizanteme, iedera).
Simptome

Simptomele debuteaza in primele 12-24 de ore de la contact. Se mainfesta prin roseata, vezicule si senzatie intensa de mancarime. Leziunile se pot extinde si pe alte zone, unde teoretic, nu a existat un contact cu alergenul. Poate fi afectata orice zona a corpului. Netratata, leziunile se cronicizeaza, cu aparitia descuamarii, fisurilor dureroase si lichenificarilor.

Cum stabilim diagnosticul de dermatita iritativa/alergica?

Dermatita iritativa de contact si cea alergica au manifestari cutanate similare. Diferentierea lor si identificarea agentului etiologic se efectueaza, de cele mai multe ori, printr-o anamneza minutioasa si un istoric medical detaliat. De asemenea, medicul dermatolog  va acorda o importanta sporita informatiilor legate de profesia pacientului, hobby-urile si pasiunilor acestuia. Agentul suspectat de producerea dermatitei de contact trebuie confirmat prin teste cutanate, efectuate de cele mai multe ori de medicul alergolog.

Cum tratam dermatita de contact?

Indiferent ca vorbim de dermatita iritativa sau alergica, succesul tratamentului depinde de identificarea cauzei si evitarea agentului iritant sau alergenului. Evitarea agentului etiologic este cea mai importanta componenta a tratamentului dermatitei de contact. In functie de caz, se recomanda utilizarea cosmeticelor fara parfum si hopialergenice, inlocuirea detergentilor si produselor de curatare cu unele blande, cu Ph neutru, sau evitarea bijuteriilor ce contin nichel. De asemenea, pacientul va avea o rutina de ingrijire bazata pe creme intens hidratante, ce vor limita contactul cu agentul si vor favoriza refacerea barierei cutanate. Tratamentul dermatologic consta in produse locale, sub forma unor creme sau unguente, la care se pot asocia antihistaminice pentru reducerea senzatiei de mancarime. Tratamentele sistemice sunt recomandate in cazurile severe, rezistente la tratamentele locale sau in formele extinse de dermatita de contact. Pentru cazurile ce se prezinta devreme la cabinetul medicului dermatolog, vindecare apare intr-un interval  7-14 zile. In absenta consultului dermatologic, leziunile se cronicizeaza, fiind mult mai dificil de tratat.

foliculita
9nov.

Foliculita este o afectiune dermatologica frecventa, caracterizata printr-o inflamatie a foliculului pilos (fir de par). Foliculita poate afecta orice zona acoperita de par, insa cel mai frecvent se dezvolta in zona picioarelor, axilelor, feselor si inghinal.

Cel mai frecvent, foliculita se dezvolta secundar unei infectii bacteriene – produsa de Stafilococul auriu. Cu toate acestea, infectiile fungice, virale sau factorii fizici pot fi responsabil de aparitia foliculitei. De asemenea, foliculita poate fi provocata/intretinuta de:

  • epilat/fire de par crescute “sub piele”
  • haine mulate, din materiale sintetice
  • transpiratie excesiva
  • produse de ingrijire personala cu efect iritativ sau ocluziv
  • afectiuni dermatologice precum acneea sau dermatita
  • afectiuni sistemice – obezitatea, diabet zaharat
  • utilizarea pe termen lung a antibioticelor sau dermatocorticoizilor
  • sistem imun scazut

Foliculita dupa epilare

Foliculita dupa epilare este una dintre cele mai frecvente forme de foliculita. Metodele de epilare (lama de ras, ceara sau epilatorul) afecteaza primul strat al pielii (numit epiderm) si favorizeaza patrunderea bacteriilor la nivelul foliculului pilos, unde vor produce o inflamatie caracterizata prin: roseata (eritem), pustule sau leziuni cu ”cap alb”, senzatie de mancarime, disconfort si uneori durere.

Tratamentul foliculitei dupa epilare variaza in functie de severitatea manifestarilor cutanate. Formele usoare de foliculita se remit prin utilizarea unui dezinfectant local si aplicarea unei creme cu antibiotic. Formele recurente, persistente sau severe necesita tratament dermatologic complex si de lunga durata. De asemenea, in cazul formelor severe, ce se vindeca cu cicatrici, se recomanda epilarea laser.

Cum putem preveni foliclutita dupa epilare?

Preventia este cel mai bun tratament. Indiferent de metoda de epilare aleasa, respectarea unor reguli simple poate preveni dezvoltarea foliculitei:

  • Curatarea si dezinfectarea zonei inainte de epilare.
  • In cazul epilarii cu ceara nu se recomanda utilizarea uleiurilor special concepute pentru indepartarea excesului de ceara. Aceste produse au un efect ocluziv asupra pielii proaspat epilate (“nu lasa pielea sa respire”) favorizand aparitia foliculitei.
  • Dupa epilare se recomanda utilizarea unor solutii dezinfectante (pe baza de clorhexidina sau iod) ce previn dezvoltarea infectiilor.
  • In primele 24h post-epilare (dupa epilare) nu se recomanda aplicarea lotiunilor sau cremelor hidratante.
  • Se recomanda utilizarea unui deodorant bland, ce nu irita pielea (in cazul epilarii axilare).
  • Pentru a preveni traumatismele produse de lama de ras, aceasta va fi folosita intotdeauna in asociere cu un produs de lubrefiere a pielii (spuma de ras, gel sau sapun).
  • Lama de ras va fi folosita in directia de crestere a firului de par.
  • Schimbarea lamei de ras dupa 3-4 utilizari.
  • NU se recomanda epilarea unei zone inflamate sau iritate.
  • Evitarea gratajului (scarpinarii) – risc crescut de agravare/suprainfectare a leziunilor cutanate.
  • Evitarea utilizarii la comun a produselor/obiectelor de igiena personala.
  • Evitarea purtarii hainelor mulate sau din materiale sintetice imediat dupa epilare.
  • Se recomanda exfolierea periodica a pielii.

Daca in urma aplicarii masurilor de preventie, foliculita persista se recomanda un consult dermatologic.

alunite
9nov.

Termenul de nev melanocitar reprezinta denumirea medicala pentru binecunoscutele alunite. Nevii melanocitari sunt mici pete sau excrescente de culoare brun-deschis pana la brun-inchis ce rezulta prin proliferarea (acumularea) melanocitelor (celulele responsabile de culoarea pielii).

Nevii melanocitari pot fi prezenti de la nastere sau se pot dezvolta pe parcursul vietii. In mod normal, alunitele se dezvolta in perioada copilariei si adolescentei. In perioada de crestere a copilului, modificarile de marime si de culoare sunt considerate normale, rareori fiind asociate unui melanom (cea mai grava forma de cancer de piele).

In cazul unui adult, aparitia unei noi alunite sau observarea unor modificari de forma, dimensiune sau culoare pe un nev deja existent, pot fi semne al unui melanom. Diagnosticate la timp, 90% din cazurile de melanom sunt vindecabile. 

De cate feluri sunt alunitele?

Alunite tipice – sunt alunite simetrice, de mici dimeniuni (intre 1 si 10mm), de culoarea pielii, brun-deschis si pana la brun-inchis, cu margini regulate, ce pot fi localizate pe orice zona a corpului. Apar, in special, in copilarie si adolescenta.

Alunitele atipice – sunt alunite asimentrice, cu diametrul mai mare de 5mm, ce au in suprafata mai mult de o culoare (pot prezenta o combinatie de nuante de la de brun-deschis, brun-inchis pana la negru), cu margini neregulate. Poti fi localizate pe orice zona a corpului, insa se dezvolta cu predilectie pe zonele expuse la soare (zona trunchiului sau a membrelor inferioare). Apar, in general, la varsta adulta. Cu cat numarul alunitelor atipice este mai mare, cu atat riscul de a dezvolta un melanom este mai ridicat. 

Cum putem monitoriza alunitele?

Dermatoscopie – este principala investigatie ce permite examinarea in detaliu a unei alunite. Dermatoscopia a permis depistarea precoce a cancerelor de piele (in special a melanomului).  In felul acesta, a redus necesitatea unei proceduri dureroase si costisitoare precum biopsia cutanata sau excizia chirurgicala. Afla mai multe aici.

Video-dermatoscopia – permite monitorizarea alunitelor cu potential malign. Presupune inregistrarea fotografica a tuturor alunitelor pacientului examinat. In acest fel, putem urmari evolutia alunitelor la intervale regulate de timp. In prezent, reprezinta standardul de aur (cea mai eficienta metoda) de monitorizare a alunitelor si de depistare precoce a cancerului de piele.

Autoexaminarea – la fel de importanta ca vizita la dermatolog, presupune evaluarea lunara a tuturor alunitelor. Autoexaminarea dureaza in jur de 10 minute si necesita utilizarea unei oglinzi cu ajutorul careia putem examina si zonele mai putin accesibile. Pentru o evaluare corecta a alunitelor si pentru a depista cat mai repede micile modificari ale acestora, se recomanda utilizarea acronimului ABCDE:

  • A – Asimetrie – o parte sau o jumatate de alunita difera ca forma sau structura de restul.
  • B – Bordura (margine) – o margine a unei alunite este mai slab definita (nu este clara).
  • C – Culoare – alunita are mai multe nuante – pot varia de la brun-deschis, la brun-inchis, negru, rosu sau alb.
  • D – Diametru – alunitele  prezinta o crestere rapida in dimensiuni sau au un diametru mai mare de 6 mm.
  • E – Evolutie – alunita ce isi schimba forma, culoarea, creste in relief, sangereaza, devine pruriginoasa (senzatie de mancarime) sau dezvolta o crusta ce se reface periodic.

Pentru a intelege mai bine acronimul ABCDE gasiti cateva exemple aici (Academia Americana de Dermatologie).

Dermatoscopia

In cazul unei alunite suspecte, care si-a modificat recent aspectul, este obligatoriu un consult dermatologic si efectuarea unei dermatoscopii!

25oct.

Ciuperca piciorului (tine pedis sau “piciorul de atlet”) este una dintre cele mai frecvente infectii fungice ale adultului. Riscul de a dezvolta ciuperca piciorului creste odata cu varsta. Este mai frecventa la persoanele cu varste cuprinse intre 30 si 60 de ani, afectand in special barbatii. 

Dezvoltarea ciupercii piciorului este influentata de:

  • Factori externi – caldura, umiditatea, maceratie, frictiunea pielii si ocluzie (absenta circulatiei aerului in zona piciorului secundara purtarii prelungite a pantofilor). Factorii externi sunt in contex ocupational (bucatari, agenti de paza, contructori etc.) sau comportamental (purtarea de incaltaminte stramta, frecventarea piscinelor si salilor de sport sau utilizarea in comun a obiectelor personale – prosoape, sosete).
  • Factori interni – anumite medicamente (corticoterapia sistemica sau locala, imunosupresoare, anticonceptionale), stari fiziologica (varsta inaintata, menopauza, transpiratia excesiva), afectiuni dermatologice (psorizis, dermatite), afectiuni interne (diabet zaharat, insuficienta venoasa cronica).

Cum se manifesta ciuperca piciorului?

In ceea ce priveste manifestarile clinice, tinea pedis poate afecta trei zone ale piciorului:

Forma interdigitala – este cea mai frecventa forma de prezentare. Asa cum ii spune si numele, afecteaza spatiile dintre degete, cel mai frecvent fiind afectate spatiile 3 si 4. Se manifesta prin eritem (roseata), maceratie si mici fisuri. Asociaza senzatie de mancarime si miros neplacut. In absenta tratamentului infectia se poate exinde sau se poate suprainfecta.

Forma uscata sau ciuperca piciorului “in mocasin” – se manifesta prin piele uscata, ce se descuameaza (pielea se “cojeste”), mici fisuri dureroase si uneori kiperkeratoza plantare (piele ingrosata la nivelul talpii). Afecteaza in special zona talpii si marginile laterale ale piciorului (de aici si asocierea cu aspectul de mocasin). Asociaza prurit (senzatie de mancarime) de intensitati variabile. Netratata, poate duce la afectarea unghiilor (dezvoltarea onicomicozei).

Forma veziculoasa – este mai putin frecventa. Se manifesta prin eritem (roseata) si mici vezicule cu lichid clar. Afecteaza in special fata dorsala a piciorului. Asociaza senzatie de mancarime intensa. Spre deosebire de formele descrise anterior, are o evolutie mai rapida.

Cum diagnosticam ciuperca piciorului?

Examenul de certitudine se stabileste pe baza aspectului clinic si investigatiilor de laborator. Prin efectuarea investigatiilor de laborator putem exclude alte afectiuni ale pielii cu aspect similar ciupercii piciorului. Principalele metode de diagnostic sunt examenul microscopic in solutie de KOH si cultura fungica. Examenul microscopic confirma diagnosticul de ciperca a piciorului iar cultura fungica elimina orice incertitudine, permitand identificarea agentului fungic si alegerea tratamentului adecvat.

Cum se trateaza?

Masuri generale de preventie si tratament:

  • Toaleta locala zilnica cu apa si sapun. Stergerea si uscarea zonei dupa toaleta locala (inclusiv spatiile dintre degete).
  • Reducerea umiditatii excesive prin utilizarea pudrelor/spray-urilor pentru incaltaminte. 
  • Utilizarea solutiilor alcalinizante (bicarbonat de sodiu) in special dupa purtarea prelungita a pantofului.
  • Utilizarea sosetelor de bumbac. Evitarea sosetelor din materiale sintetice.
  • Schimbarea frecventa a sosetelor – in special in cazul persoanelor ce sufera de transpiratie excesiva.
  • Incaltamintea trebuie adaptata conditiilor meteo.

Tratament:

  • Majoritatea cazurilor de tinea pedis se trateaza cu antimicotice locale aplicate o data sau de doua ori pe zi timp de 3-4 saptamani. Intreruperea tratamentului va duce la reaparitia simptomelor.  Respectarea duratei tratamentului este foarte importanta pentru vindecarea completa a infectiei cutanate.  
  • Tratamentul local poate fi combinat cu un keratolitic (acid salicilic sau uree), in special in cazurile cu descuamare sau hiperkeratoza (piele ingrosata sau care se cojeste).
  • In cazurile cu inflamatie importanta sau prurit sever se poate administra, pentru o perioada scurta (cateva zile), un produs combinat pe baza de antimicotic si dermatocorticoid.
  • In cazurile severe, rezistente la tratamentul local sau in formele cronice se recomanda terapie antimicotica sistemica. Aceasta se va administra sub stricta supraveghere medicala.
  • NU se recomanda utilizarea in monoterapie a dermatocorticoizilor – agraveaza ciuperca piciorului!
herpes genital
25oct.

Herpesul genital este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuala. Herpesul genital este o infectie virala produsa de virusul herpes simplex. Sunt cunoscute doua tulpini: herpes simplex 1 si herpes simplex 2. Herpes simplex 1 este responsabil de herpesul labial (la nivelul buzei), in timp de herpes simplex 2 produce leziuni genitale. 

Cum se transmite herpesul genital?

Herpes simplex 2 este aproape exclusiv o infectie cu transmitere sexuala, fiind responsabil de 70% din cazurile de herpes genital. Restul cazurilor sunt produse de herpes simplex 1. In mod normal, herpes simplex 1 se manifesta prin leziuni la nivelul buzei insa, printr-un contact oro-genital acesta poate fi responsabil de manifestari herpetice in regiunea genitala. Virusul poate fi transmis prin:

  • Contact direct cu leziuni active de herpes.
  • Saliva sau secretiile genitale –  In cazul contactului cu leziuni herpetice active riscul de infectare creste de 1000 de ori comparativ cu absenta leziunilor la nivelul pielii. Absenta leziunilor cutanate NU exclude riscul transmiterii herpesului catre partener. (Studiile au arata ca riscul de transmitere este mai mare in primele zile de la vindecarea unui episod acut).
  • Virusul herpetic nu rezista in mediu, astfel transmiterea lui NU se poate face prin contactul cu obiecte contaminate (precum prosoape, lenjerie de pat, halate de baie, sapun, capacul toaletei).
Cum se manifesta?

Primoinfectia herpetica:

La primul contact cu virusul doua treimi din pacienti sunt asimptomatici. In felul acesta se explica numarul mare de purtatori sanatosi, fara istoric de leziuni cutanate. O treime din pacienti vor dezvolta leziuni cutanate la 3 – 12 zile de la contactul sexual infectant. Primul episod de boala poarta numele de primoinfectie herpetica si se manifesta astfel:

La femei – vulvo-vaginita acuta foarte dureroasa ce asociaza febra si stare generala alterata. La nivel cutanat se manifesta prin eritem (roseata), urmat de aparitia unor vezicule pline cu lichid, grupate in buchet, ce se rup cu usurinta formand eroziuni. Asociaza edem important si durere de intensitate mare. Sunt localizate la nivelul musoasei vulvare. Pot afecta mucoasa vaginala, colul uterin, perineul si fesele. Pot fi prezente adenopatii inghinale (ganglioni mariti) si disconfort la urinare. Vindecare in 3 saptamani de la debut. 

La barbati – primoinfectia herpetica este mai putin severa. Se manifesta prin eritem si vezicule ce se rup rapid, lasand eroziuni. Localizarile cele mai frecvente sunt pe gland, preput si teaca penisului.

Herpes genital recurent:

Recurentele herpesului genital au o medie de 3-4 reactivari/an, fiind mai frecvente in primii ani de la primoinfectie. Recidivele sunt favorizate de scaderea imunitatii celulare: menstruatie, contact sexual, stres, infectii, febra, traumatisme locale si expunere la soare. In cazul recurentelor, manifestarile clinice sunt mai putin zgomotoase. Episodul herpetic debuteaza cu o senzatie de arsura/durere ce persista 1-2 zile, fiind urmata de aparitia unei eritem (roseata) asociat cu vezicule ce erodeaza rapid. Uneori poate asocia adenopatie locala (ganglioni mariti). Fara tratament se vindeca in 6-10 zile fara cicatrici.

Cum se trateaza herpesul genital?
  • In cazul pacientilor cu herpes genital este necesar un consult dermatologic.
  • Primoinfectia herpetica necesita tratament cu antivirale sistemice.
  • Herpesul genital recurent – in special formele usoare – necesita tratament antiviral local.
  • In cazul episoadelor hepetice cu recurente frevente (mai mult de 5 episoade/an) se recomanda tratament profilactic timp de 3-6 luni. 

Herpesul genital nu se vindeca, avand recurente in numar variabil. Tratamentul local si sistemic se recomandata cu scopul de a:

  • Grabi vindecarea leziunilor cutanate.
  • Reduce severitatea si durata episoadelor herpetice.
  • Reduce frecventa episoadelor herpetice.
  • Reduce riscul transmiterii infectiei herpetice la partener.
up-arrow-1